Comunitatea Madrid: socialistii acuza executivul regional ca nu sprijina asociatiile imigrantilor
Scris de Stela IRIZAN Marţi, 02 Martie 2010 09:50
Reducerile bugetare efectuate de executivul local madrilen - condus de Esperanza Aguirre, al carei Partid Popular se afla in opozitie la nivel central - in ceea ce priveste subventiile acordate asociatiilor pentru imigranti cresc tot mai mult, transmite luni La Nueva Tribuna, precizand ca acesta favorizeaza organizatiile neguvernamentale apropiate conservatorilor si nu le sprijina deloc pe cele care nu sprijina ideologia de dreapta.
Potrivit purtatorului de cuvant socialist pentru imigratie din legislativul local madrilen, Maria Antonia Garcia, executivul Esperanzei Aguirre ar fi ignorat practic peste 500 de proiecte - nedand niciun ban nici Federatiei asociatiilor romanilor din Spania, intre alte organizatii care se ocupa cu sprijinirea imigrantilor. De asemenea, mai spune deputatul regional socialist, si bolnavii infectati cu virusul HIV sunt afectati de reducerile bugetare, pentru ca asociatiilor care ii sprijina le lipseste ajutorul financiar al executivului regional madrilen, informeaza Agerpres.
Pe de alta parte, trebuie amintit faptul ca, potrivit unui comunicat de presa transmis la inceputul lunii februarie, consiliul executivului regional madrilen a aprobat planul de subventii pentru functionarea asociatiilor de imigranti, care dispune in 2010 de un buget de un milion de euro - de care vor beneficia, prin proiecte specifice, cei peste un milion de imigranti ai Comunitatii Madrid. In informarea mentionata se preciza faptul ca suma pe care executivul regional madrilen o poate acorda fiecarei asociatii de imigranti nu poate depasi 30.000 de euro, iar cererile urmeaza sa fie prezentate termen de 15 zile din ziua in care datele vor fi publicate in Monitorul oficial al Comunitatii.
Recomanda unui prieten
Pe aceeasi tema
Banca Spaniei a ales BBK pentru a prelua activele CajaSur, banca de economii aflata in dificultate financiara, a anuntat, vineri, BBK intr-un comunicat, transmite AFP.
Seful guvernului spaniol, José Luis Rodriguez Zapatero, a estimat miercuri ca economia spaniola va creste din nou in al doilea trimestru, dupa un prim trimestru pozitiv care a permis tarii sa iasa din recesiune, transmite AFP.
Imprumuturile contractate de bancile spaniole la Banca Centrala Europeana (BCE) au crescut in luna iunie 2010 cu 47,5 procente, comparativ cu luna precedenta, pana la nivelul record de 126,3 miliarde de euro, conform datelor provizorii publicate miercuri de Banca centrala a Spaniei, transmite Reuters.
Stiri din aceeasi categorie

Institutul National de Statistica a anuntat, luni, ca rata anuala a inflatiei a coborat in februarie 2012 la 2,59%, cel mai redus nivel din ultimii 23 de ani. Si totusi sunt scumpiri pe linie, aproape de la A la Z. Cea mai mare majorare de pret a fost, era de asteptat!, la oua, iar reducerile de pret s-au lipit, la produse alimentare, doar de... mierea de albine. Ce s-a mai scumpit in ultima luna, ce s-a mai ieftinit?

Guvernul a aprobat, vineri, proiectul bugetului de stat pe anul 2012. Veniturile bugetare cresc, cele mai mari ponderi fiind inregistrate de contributiile sociale, TVA si accize, iar cheltuielile de personal scad. Guvernul spera sa compenseze printr-o absorbtie a fondurilor europene in crestere cu aproape 50%!

Traian Basescu a anuntat joi prioritatile Romaniei pe 2012. Si-s multe! Agricultura, infrastructura de transport, reducerea numarului de bugetari, justitia. Presedintele Traian Basescu mai vede, pana atunci, un hop, noua lege a sanatatii, pe care il vrea trecut oricum, de Legislativ ori Executiv, mai conteaza? "Sa fie in cel mai scurt timp aprobat de parlament sau prin asumare in prima parte a anului viitor", a cerut el.

In aceste vremuri economice dificile, este vital sa economisesti daca vrei sa supravietuiesti. Poti incepe prin a reduce toate acele cheltuielile inutile pe care le faci mai atunci cand te afli la cumparaturi. Economisirea este un obicei mai simplu de dobandit decat pare, mai ales ca iti va conferi siguranta si liniste sufleteasca pe termen lung.

Comisarii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor au aplicat comerciantilor de pe Litoral 461 de sanctiuni contraventionale, dintre care 421 de amenzi, in valoare totala de 699.700 lei, se arata intr-un comunicat al institutiei.

Muncesc peste hotare si sunt platiti bine. Romanii obtin venituri medii in strainatate cuprinse intre 550 si 1.500 de euro. Cele mai mari salarii le au cei care lucreaza in domeniul petrol si gaze, constructii si sectorul medical.

Nu incape in indoiala, folosirea cardului a devenit o parte importanta a realitatilor economice din zilele noastre. Cardurile sunt instrumente financiare minunate, care usureaza
modalitatea utilizatorilor lor de a face plati. Expertii atrag insa atentia ca desi ne fac viata mai usoara, platile cu
cardul nu trebuie folosite chiar in orice situatie.












