Finantare europeana in valoare de peste 12 milioane lei pentru dezvoltarea economiei sociale in Romania
Scris de Stela IRIZAN Vineri, 17 Septembrie 2010 10:47
Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" (POSDRU), cofinanteaza cu peste 12 milioane lei proiectul international "Prometeus" de promovare a economiei sociale in Romania prin cercetare, educatie si formare profesionala la standarde europene.
"Valoarea totala a proiectului este de circa 16,3 milioane lei, bugetul national contribuind cu 2,55 milioane lei, iar cei cinci parteneri - cu 1,56 milioane lei, impreuna", a declarat, pentru AGERPRES, Ancuta Vamesu, coordonatorul proiectului.
Beneficiarul proiectului este Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, iar partenerii sunt Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii (ICCV), Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti, Centrul National de Statistica si Institutul EURISCE al Universitatii Trento (Italia).
"Economia sociala se refera la formele economice asociative, cum ar fi cooperativele, societatile de ajutor reciproc, asociatiile non-profit, fundatiile si intreprinderile sociale, al caror scop nu este realizarea de profit pentru investitori, ci oferirea de produse si servicii in beneficiul comunitatii. In Romania, economia sociala este un sector activ, dar invizibil. Numai sectorul neguvernamental furniza, la nivelul anului 2007, circa 100.000 de locuri de munca, mai mult decat decat intermedierile financiare (97.000 de salariati) sau industria extractiva (84.000 de salariati)", a spus Ancuta Vamesu.
Aceasta a aratat ca, in multe din vechile state membre UE, forta de munca angajata in economia sociala este de 2-3 la suta, fata de circa 0,9 la suta in Romania.
"Noi credem ca, pentru mediul rural, dar nu numai, asociatiile de agricultori, cooperativele si ONG-urile care furnizeaza servicii sociale de ocupare a fortei de munca detin un important potential de crestere ca angajatori si furnizori de servicii, oferind o posibila solutie la actuala criza economica din Romania, prin generarea de noi locuri de munca", a spus coordonatoarea proiectului Prometeus.
Referindu-se apoi la obiectivele proiectului, Ancuta Vamesu a mentionat dezvoltarea cercetarii stiintifice si aplicate in domeniul economiei sociale in Romania, alinierea acestui domeniu la standardele europene si internationale, cresterea vizibilitatii intreprinderilor sociale si a sprijinului public necesar dezvoltarii acestora.
"Cadrul legislativ actual permite existenta si functionarea formelor asociative, dar nu le incurajeaza, prin facilitati si acces la resurse minime si la sprijinul autoritatilor locale, sa se dezvolte pentru a avea o pondere semnificativa, similara celei din UE. Concret, asteptam programe de sustinere pe domenii specifice de activitate - de la Ministerul Agriculturii, Ministerul Muncii, Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca etc.
In ceea ce ne priveste, in cadrul proiectului, pe la jumatatea anului viitor, vom fi in masura sa prezentam decidentilor propuneri concrete de modificare a cadrului legal, in baza unei analize comparative cu legislatia europeana si al unei cercetari pe teren care va inventaria formele asociative existente si dificultatile cu care acestea se confrunta", a adaugat Ancuta Vamesu.
Miercuri, la Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti, profesorul Carlo Borzaga, presedintele EURISCE al Universitatii Trento (Italia), a sustinut o prelegere cu tema "Economia sociala, o optiune strategica pentru combaterea excluziunii si dezvoltare economica". Cu acest prilej au fost prezentate initiative si rezultate in economia sociala din Romania, fiind totodata lansat proiectul "Prometeus". Perioada de implementare a proiectului este septembrie 2010 - august 2013.
Recomanda unui prieten
Pe aceeasi tema
Autoritatile poloneze au renuntat la planurile care vizau lansarea in acest an a unei emisiuni de eurobonduri pentru investitorii internationali, din cauza inrautatirii crizei creditului, informeaza Bloomberg, preluat de Agerpres.
Statele membre au ajuns, marti, la un compromis cu privire la revizuirea regulilor de supervizare a sistemului financiar european, varianta adoptata de ministrii de Finante reuniti la Bruxelles reprezentand insa o versiune mai putin ambitioasa in comparatie cu propunerile Comisiei Europene, informeaza Agerpres.
Declinul puternic al vanzarilor de vehicule in Europa, Asia si Africa, in urma accesului dificil la creditare al cumparatorilor, a determinat mai multe companii auto, inclusiv Toyota Motor si Tata Motors, sa ia noi masuri de reducere a productiei.
Stiri din aceeasi categorie

Populatia Romaniei va numara 17,2 milioane de persoane in anul 2060, o scadere de 19% fata de cat avea in 2010, cand fusesera inregistrate 21,4 milioane de persoane. Acestea sunt cifrele cuprinse intr-un raport al Comisiei Europene. Estimarile mai arata ca va creste speranta de viata a romanilor.

Romania nu va intra si nici nu se afla in recesiune, actuala situatie a economiei fiind doar o interpretare eronata a statisticilor de catre unii asa-zisi analisti, care au spus ca descresterea este scadere, este de parere consultantul financiar Ionel Blanculescu.

Economia Romaniei a scazut cu 0,1% in primul trimestru fata de octombrie-decembrie 2011, perioada in care s-a consemnat de asemenea o contractie a Produsului Intern Brut de 0,2% fata de trimestrul anterior. Romania reintra astfel in recesiune tehnica, situatie in care s-a regasit pentru doi ani si jumatate, in perioada 2008-2011.

Bancile au invadat piata cu oferte care dintre care mai atractive, toate pentru a-si convinge clientii sa se imprumute.

O iesire a Greciei din zona euro reprezinta un pericol pentru ratingurile celorlalte state din uniunea monetara, este de parere agentia de evaluare Fitch. Tarile cu perspectiva negativa a calificativelor sunt Franta, Italia, Spania, Cipru, Irlanda, Portugalia, Slovenia si Belgia.

In conditiile in care economia Germaniei continua sa se redreseze, FMI le-a cerut autoritatilor de la Berlin sa fie mai active in ceea ce priveste implicarea in rezolvarea crizei datoriilor suverane, sacrificand competitivitatea si acceptand cresterea inflatiei.

Standard & Poor's a decis sa scoata Grecia din default, ridicand ratingul acestei tari la "CCC", unul dintre cele mai slabe calificative din categoria "junk" (cu caracter speculativ), dupa ce guvernul de la Atena a efectuat cea mai mare restructurare de datorii de stat din istorie.












