Universitatile performante vor primi finantare, indiferent ca sunt romanesti sau maghiare
Scris de Stela IRIZAN Luni, 26 Iulie 2010 14:13
Universitatile performante vor putea primi finantare indiferent ca sunt romanesti sau maghiare, de stat sau private, a declarat, sambata, presedintele Traian Basescu, prezent la seminarul "Europa centrala, centrul Europei?", organizat la Baile Tusnad, in cadrul Universitatii de vara "Tusvanyos".
"Daca veti privi proiectul de lege care se afla la Parlament, veti constata ca, cel putin asa cum a trecut prin Camera Deputatilor, noua lege a Educatiei permite finantarea oricarui tip de universitate, fie ca este universitate de stat sau universitate privata. (...) Ce este important, insa: nu vreau sa intelegeti si sa ne intalnim la anul sa-mi reprosati ca aici am spus: vor fi finantate universitatile Sapientia sau stiu eu ce alta universitate in limba maghiara. Vor fi finantate universitatile care au performanta, indiferent ca este universitate privata sau de stat, indiferent ca este romaneasca, maghiara, atat timp cat se afla pe teritoriul Romaniei. Deci, aceasta este abordarea pe care noua lege a Educatiei o are", a precizat Traian Basescu.
In alta ordine de idei, seful statului le-a multumit premierului ungar Viktor Orban si europarlamentarului Laszlo Tokes, prezenti la dezbatere, pentru sustinerea pe care i-au acordat-o in alegerile prezidentiale, reamintind ca a fost votat de 75% dintre etnicii maghiari, in turul al doilea al scrutinului, relateaza Agerpres.
"Sunteti cam multi, nu va pot fi recunoscator la toti odata. Deci, as vrea sa profit de aceasta ocazie sa multumesc cetatenilor romani de etnie maghiara pentru sustinerea extraordinara pe care mi-au acordat-o la alegeri, la referendum, in toata perioada cat am detinut mandatul de presedinte", a afirmat el.
Recomanda unui prieten
Pe aceeasi tema
Seful misiunii FMI pentru Romania, Jeffrey Franks, a declarat duminica, dupa o intalnire informala cu noul ministru al Finantelor Publice, Gheorghe Ialomitianu, ca principalele taxe din Romania nu ar trebui sa fie modificate in cursul anului viitor.
Pierderile inregistrate in acest an in agricultura se ridica la peste 1,5 miliarde de euro, a declarat, miercuri, deputatul PSD, Victor Surdu, vicepresedintele Comisiei de Agricultura din Camera Deputatilor.
Guvernul ungar a anuntat marti seara ca este posibil sa reia discutiile cu Fondul Monetar International la toamna, anunt care a ajutat forintul sa recupereze o parte din pierderile suferite ca urmare a ingrijorarilor investitorilor fata de rezistenta economiei ungare in lipsa sprijinului extern, transmite Bloomberg.
Stiri din aceeasi categorie
Ministrii de Finante din Uniunea Europeana si-au dat marti acordul pentru ca, incepand din 2011, proiectele de buget nationale sa fie examinate mai intai la nivel european in primavara fiecarui an, inainte de a fi adoptate de parlamentele statelor membre, transmite AFP.
Romania ar putea primi, pana la finele lui octombrie, o transa de 360 milioane de euro de la Banca Mondiala, in cadrul acordului de imprumut convenit cu creditorii internationali, a declarat sambata directorul de tara al Bancii Mondiale pentru Romania, François Rantrua, citat de Bloomberg.
Seful misiunii FMI pentru Romania, Jeffrey Franks, a declarat duminica, dupa o intalnire informala cu noul ministru al Finantelor Publice, Gheorghe Ialomitianu, ca principalele taxe din Romania nu ar trebui sa fie modificate in cursul anului viitor.
Economia Uniunii Europene si cea a zonei euro au inregistrat in trimestrul doi din 2010 o crestere de 1,9 la suta, comparativ cu perioada similara din 2009, conform datelor publicate joi de Oficiul european pentru Statistica (Eurostat).
Fondul Monetar International si Guvernul sarb au ajuns la un acord care va permite eliberarea unei noi transe din acordul de imprumut, a declarat miercuri seful misiunii FMI, Albert Jaeger, citat de Bloomberg.
Economiile la bugetul statului din recalcularea pensiilor speciale se ridica la 40 de milioane de euro, calculate anualizat, a declarat marti, la Palatul Parlamentului, ministrul Muncii, Mihai Seitan.
Evaluarea veniturilor bugetare este realista, a declarat, miercuri, la Palatul Victoria, ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, referindu-se la opinia Consiliului Fiscal asupra rectificarii bugetare.











Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a anuntat, marti, ca taxa de prima inmatriculare pentru masinile vechi ar putea creste in 2011. In schimb, taxa pentru autovehiculele noi, echipate cu euro 5, ar putea fi mai mica decat in prezent.
Leul romanesc s-ar putea deprecia fata de euro la un nivel minim record din cauza riscului "instabilitatii politice" in Romania si a temerii ca redresarea mondiala afecteaza cererea pentru active mai riscante, se arata intr-o analiza realizata de Brown Brothers Harriman & Co din New York, transmite Bloomberg.
Preturile de inchiriere la apartamentele din Capitala au continuat sa scada, in iulie 2010, conform unui raport de monitorizare imobiliara realizat de portalul AnunturiParticulari.ro, remis miercuri Agerpres.

